Membră AFAR

Ana Crăsneanu

Sunt mândră că fac parte din această minunată organizație: AFAR, înființată în 1997, la care am aderat cu drag și mult respect.

 

Mi-am început cariera în sistemul bugetar din domeniul educației, atât preuniversitar cât și universitar, unde timp de peste 41 ani am ocupat mai multe funcții de specialitate, îndrumare și control (revizor contabil / auditor intern / auditor consiliere management / auditor de calitate / organ atras- membru în comisii de lucru ale Corpului de Control / Direcției de Audit de la Ministerul Educației), dar și funcții didactice (lector universitar doctor, manager de proiecte, formator de formatori al Institutului Național de Administrație Publică / Ministerul Educației / Universității / Casa Corpului Didactic etc.)

 

În paralel am activat și în mediul privat, în calitate de expert contabil judiciar autorizat înscris în Tabloul experților contabili, cod 15.644.

 

În cariera mea profesională am dezvoltat permanent afacerea, în domeniul consultanței financiare / expertizei contabile judiciare dar și a auditului intern și controlului managerial intern.

Un loc aparte l- am acordat și dedicat formării profesionale a tinerilor studenți dar și adulților, organizând stagii de formare profesională și schimburi de experiență internaționale, în colaborare cu furnizori de formare profesională de prestigiu!

 

M-am alăturat acestei organizații, contribuind, prin acțiunile de voluntariat, la dezvoltarea comunității / societății.

Sunt un voluntar activ care funcționează în cadrul mai multor organizații de voluntariat, atât pe plan local, național dar și internațional.

Deviza mea este

„Împreună suntem mai puternici”

Activitatea de voluntariat mi-a fost recunoscută prin acordarea celei mai înalte distincții internaționale Lions „Melvin Jones Fellow”, pentru dedicare și implicare în servicii umanitare!

We serve!

WhatsApp Image 2023-05-07 at 18.28.54